COMUNA TEASC

Comuna Teasc este situată în zona de sud-sud-vest a României, în zona de sud a judeţului Dolj, la o distanţă de 20 km de Craiova. Se întinde pe o suprafaţă de 4754 ha, fiind străbătută la sud de râul Jiu.
Localităţile componente sunt: Secui, Teasc. Comuna Teasc are ca vecini la: nord – comuna Malu Mare, sud – comuna Bratovoieşti, sat Badoşi, est – comuna Ghindeni şi comuna Leu, iar la vest – comuna Calopăr
Relieful este câmpie şi cuprinde în partea de vest a comunei Lunca Jiului, iar în partea de est soluri nisipoase.
Comuna s-a dezvoltat în decursul anilor de-a lungul șoselei asfaltate Craiova – Bechet, ce lega în vechime Sucidava cu Drobeta Turnu Severin. Un alt drum care exista acum 100-200 de ani în partea dinspre est a localității, căruia i se spune ,,Drumul Mare”, fiind tot traseul Craiova – Bechet, pe unde era circulația, fiind mai târziu părăsit pe motiv că pe acest drum se petreceau multe tâlhării de către hoți și bandiți ce erau în număr foarte mare în acea perioadă. Toți locuitorii satelor de pe valea Jiului au fost nevoiți să circule pe alt drum care există și astăzi, pentru a se feri de multe necazuri care li se întâmplau în acea vreme.

Existența așezărilor omenești pe aceste locuri este destul de veche. Istoricii noștri afirmă că ele au ființat pe întreg cuprinsul țării noastre cu zeci de mii de ani sau chiar cu sute de mii de ani înaintea noastră, încă din vremea primelor unelte și arme de piatră cioplită. Pentru această perioadă de timp în care izvoarele scrise lipsesc, o mare importanță o au descoperirile arheologice care s-au făcut pe întreg teritoriul țării noastre.

Până la exproprierea din anul 1922 satul a fost în întregime locuit de clăcași, lucru ce s-a menținut până în 1945, dar într-o mai mică măsură. La împropietărirea din 1864 au fost puțini împroprietăriți pentru că la această dată erau și puțini locuitori, acest pământ împărțindu-se la moștenitorii primului împroprietărit, restul noilor veniți au continuat să muncească pe moșiile din sat.

GALERIE